pe cand elena ne primea in castelul ei...
luni, 4 mai 2009
vineri, 17 aprilie 2009
zi de/la birou
taaaar!7:00.
trezirea,copila,azi pentru cateva ore vei putea fii "om mare".
Patule,te rog,lasa-ma sa cobor!Nu ma mai iubii dimineata devreme!
Ah,si de ce-i parchetul atat de rece?
De ce apa circula cu atat viteza prin tevi?De ce la robinet e atat de inceata?
Hei,dar lasa asta!
E lumina,e soare si e vineri(v.m.)!
Dus.dus.
haine.
strada mea.
autobuz.
oras.
trepte.
usi.
birou.
linistea cladirii cu pereti calzi pititi de hartii.
ma uit in jur si-mi spun:"Hai sa ne acomodam!"
deschid fereastra.
aer citadin,masini zgomotoase,soare caldut,cladiri dezbracate de vant,oameni mici,gaze,pasari...
nu avem metroooouuuu!
vai mie!
stop.sunt la birou!
imi iau cateva file albe,un pix lucios si le asez langa mine.
imi aranjez fusta si ma asez pe scaun.
imi indrept umerii si privesc superior monitorul unde era deschisa o fereastra de mess.
hei,sa-mi iau rolul in serios.
deci:
ma uit in jur
nimic.
mai stau putin.
iar nimic.
intra cineva si imi vorbeste
ii spun:"tata nu-i aici"
au trecut secundele cu mine "om mare"
imi ciufulesc parul,imi intind machiajul,imi pun castile in urechi
si revin la forma mea.
muzica imi urla in vene.
**fara sa-mi dau seama,m-am trezit tipand in mijlcul "lor"**
ma invarteam cu scaunul si radeam
ei isi mai doreau sa fie "oameni mici"
post pe care nu-l voi mai reciti.
stop.
rad de mine!:))
trezirea,copila,azi pentru cateva ore vei putea fii "om mare".
Patule,te rog,lasa-ma sa cobor!Nu ma mai iubii dimineata devreme!
Ah,si de ce-i parchetul atat de rece?
De ce apa circula cu atat viteza prin tevi?De ce la robinet e atat de inceata?
Hei,dar lasa asta!
E lumina,e soare si e vineri(v.m.)!
Dus.dus.
haine.
strada mea.
autobuz.
oras.
trepte.
usi.
birou.
linistea cladirii cu pereti calzi pititi de hartii.
ma uit in jur si-mi spun:"Hai sa ne acomodam!"
deschid fereastra.
aer citadin,masini zgomotoase,soare caldut,cladiri dezbracate de vant,oameni mici,gaze,pasari...
nu avem metroooouuuu!
vai mie!
stop.sunt la birou!
imi iau cateva file albe,un pix lucios si le asez langa mine.
imi aranjez fusta si ma asez pe scaun.
imi indrept umerii si privesc superior monitorul unde era deschisa o fereastra de mess.
hei,sa-mi iau rolul in serios.
deci:
ma uit in jur
nimic.
mai stau putin.
iar nimic.
intra cineva si imi vorbeste
ii spun:"tata nu-i aici"
au trecut secundele cu mine "om mare"
imi ciufulesc parul,imi intind machiajul,imi pun castile in urechi
si revin la forma mea.
muzica imi urla in vene.
**fara sa-mi dau seama,m-am trezit tipand in mijlcul "lor"**
ma invarteam cu scaunul si radeam
ei isi mai doreau sa fie "oameni mici"
post pe care nu-l voi mai reciti.
stop.
rad de mine!:))
luni, 30 martie 2009
la tara,sambata!
Zilele luni,marti,miercuri,joi si vineri se duc,chiar prea repede.Insa ramane timp pentru sambete.Si sub acelasi soare,acelasi eu la varste diferite se incumeta sa paseasca pe poteca din gradina pe care candva o cunostea.Mi se oferea prea mult soare doar pentru doi ochi,erau prea multe de vazut,de simtit,de amintit,si era prea putin timp.
Glasuri batrane uscatite de vant se pierdeau printre carari.
Pe langa poteca erau lasate la odihnit:o grebla cu coada crapata de anii in care a tot fost folosita si a tot facut batai in mainile lor,o stropitoare cu fundul gaurit,numeroase feluri de seminte aruncate peste cateva smocuri de iarba.Se jucau anonime doua buburuze si parca se iubeau.
Mi se arunca o vorba galesa,poate obosita:Ce faci pe aici?
Am raspuns:Eh,nu am mai fost de ani,era timpul sa deschid iar ochii!
Parca pur si simplu treversam prin timp,nu ajunsesem la final si deja soarele incepuse sa se ascunda dupa cei cativa nori ce imi pareau ca erau acolo de cand aveam 7 ani.Batea vantul de primavara,la tara.
Priveam spre orizont,cerul lua in brate terenurile acoperite,unele dintre ele cu trifoi,altele inca tesute cu ramasite ale anului precedent,si chiar am cautat trifoi cu patru foi in amintirea clipelor de atunci.Padurea,era si ea cuprinsa in amurg,de primavara lui aprilie.
M-am asezat pe glia uscata si mi-am trecut mainile prin ea,luand in pumn "bulgari" de pamant si am lasat vantul sa-mi fure ramasite de printre degete si sa le duca,sa le duca mai departe de mine.
Undeva,ardeau cateva crengute ce scoteau un fum ce si acum il simt ravasit printre firele de par.
Ei tot vorbeau si planificau locul unde vor fi sadite rosiile,ardeii....
Eu stateam cu ochii spre cer,ma uitam la nori incercand sa-i ating cu degetul si speram ca si ei se uitau la mine,poate chiar simteau atingerea mea....din "sanul" unui nor iesise un avion.
Am spus cu voce tare exact cum faceam atunci:"Uiteee,se gandeste la mine!"
Niciun raspuns.
Le-am privit chipurile.Erau atat de frumosi imbratisati cu munca!
M-am ridicat si am scuturat pamant din papuci.Aveam sosete murdare,nu conta.M-am amuzat,eram copil!
Si am plecat,iar mergand pe poteca lor.
....pentru ca sunt de la tara si primavara trece mai intai pe aici,prin gradina mea...
...mai sunt copil
Glasuri batrane uscatite de vant se pierdeau printre carari.
Pe langa poteca erau lasate la odihnit:o grebla cu coada crapata de anii in care a tot fost folosita si a tot facut batai in mainile lor,o stropitoare cu fundul gaurit,numeroase feluri de seminte aruncate peste cateva smocuri de iarba.Se jucau anonime doua buburuze si parca se iubeau.
Mi se arunca o vorba galesa,poate obosita:Ce faci pe aici?
Am raspuns:Eh,nu am mai fost de ani,era timpul sa deschid iar ochii!
Parca pur si simplu treversam prin timp,nu ajunsesem la final si deja soarele incepuse sa se ascunda dupa cei cativa nori ce imi pareau ca erau acolo de cand aveam 7 ani.Batea vantul de primavara,la tara.
Priveam spre orizont,cerul lua in brate terenurile acoperite,unele dintre ele cu trifoi,altele inca tesute cu ramasite ale anului precedent,si chiar am cautat trifoi cu patru foi in amintirea clipelor de atunci.Padurea,era si ea cuprinsa in amurg,de primavara lui aprilie.
M-am asezat pe glia uscata si mi-am trecut mainile prin ea,luand in pumn "bulgari" de pamant si am lasat vantul sa-mi fure ramasite de printre degete si sa le duca,sa le duca mai departe de mine.
Undeva,ardeau cateva crengute ce scoteau un fum ce si acum il simt ravasit printre firele de par.
Ei tot vorbeau si planificau locul unde vor fi sadite rosiile,ardeii....
Eu stateam cu ochii spre cer,ma uitam la nori incercand sa-i ating cu degetul si speram ca si ei se uitau la mine,poate chiar simteau atingerea mea....din "sanul" unui nor iesise un avion.
Am spus cu voce tare exact cum faceam atunci:"Uiteee,se gandeste la mine!"
Niciun raspuns.
Le-am privit chipurile.Erau atat de frumosi imbratisati cu munca!
M-am ridicat si am scuturat pamant din papuci.Aveam sosete murdare,nu conta.M-am amuzat,eram copil!
Si am plecat,iar mergand pe poteca lor.
....pentru ca sunt de la tara si primavara trece mai intai pe aici,prin gradina mea...
...mai sunt copil
miercuri, 25 martie 2009
dragi tovarasi de democratie,1
...hai sa scriem posturi comestibile pe blog sa avem cati mai multi vizitatori
...hai sa gadilam pixul sa scrie singur,dar pardon am gresit...noi astia mici gadilam mai degraba tastaura!
...nu are timp praful sa se aseze,messu' e prea utilizat...p*la noastra,suntem "tru"
...de ce mai sunt copaci taiati cand avem calculatoare?ce prosti sunt oamenii uneori!Hai sa salvam planeta,dragii mei!
intrebare:si de ce mergem la scoala?
raspuns pe/pentru dracu :sa ne invatam sa chiulim,sa avem de unde sa plecam,sa vedem tipi/tipe buni/e,sa ne pupam in cur,sa ne contrazicem,sa injuram profi,sa rupem banci,sa ne tocim panatlonii in c*r,sa consumam caiete,sa cheltuim bani pe markere,si poate,subliniez cuvantul "poate" sa invatam la unele materii
E inutil sa continui lista:se poate completa de voi,tine,noi...
a si sa nu uit mergem la scoala ca sa stam pe canapele in troleu,sa fim cicalite de babe,sa ne umplem de draci!
Acum sa ne luam cu toti de "manutae"(vla2 m-ar iubi,stiu declinarea 1) si sa pornim "hora fratiei"!
E greu sa fii furnica si sa iti cari in carca prostia!
Dragii mei,eu mint!
1...sa incepem revolutia!
...hai sa gadilam pixul sa scrie singur,dar pardon am gresit...noi astia mici gadilam mai degraba tastaura!
...nu are timp praful sa se aseze,messu' e prea utilizat...p*la noastra,suntem "tru"
...de ce mai sunt copaci taiati cand avem calculatoare?ce prosti sunt oamenii uneori!Hai sa salvam planeta,dragii mei!
intrebare:si de ce mergem la scoala?
raspuns pe/pentru dracu :sa ne invatam sa chiulim,sa avem de unde sa plecam,sa vedem tipi/tipe buni/e,sa ne pupam in cur,sa ne contrazicem,sa injuram profi,sa rupem banci,sa ne tocim panatlonii in c*r,sa consumam caiete,sa cheltuim bani pe markere,si poate,subliniez cuvantul "poate" sa invatam la unele materii
E inutil sa continui lista:se poate completa de voi,tine,noi...
a si sa nu uit mergem la scoala ca sa stam pe canapele in troleu,sa fim cicalite de babe,sa ne umplem de draci!
Acum sa ne luam cu toti de "manutae"(vla2 m-ar iubi,stiu declinarea 1) si sa pornim "hora fratiei"!
E greu sa fii furnica si sa iti cari in carca prostia!
Dragii mei,eu mint!
1...sa incepem revolutia!
miercuri, 18 martie 2009
Stih
Si uite cum timpul tot fuge
Iluziile,eu,inca le mai tin….
Taina privirii tale de atunci
Efemera nu a vrut sa fie!
Intuiam mirosul pielii tale dulci.
Urand sa stiu ca iar o sa fugi,si…
Beam din propriile lacrimi reci,tacand,mahmur.
Ecoul,candva,am vrut sa ti-l mananc,
Sa rasune-n mine si sa traiesc din el
Cantandu-ti "suflarea".
timp,timp,timp
Iluziile,eu,inca le mai tin….
Taina privirii tale de atunci
Efemera nu a vrut sa fie!
Intuiam mirosul pielii tale dulci.
Urand sa stiu ca iar o sa fugi,si…
Beam din propriile lacrimi reci,tacand,mahmur.
Ecoul,candva,am vrut sa ti-l mananc,
Sa rasune-n mine si sa traiesc din el
Cantandu-ti "suflarea".
timp,timp,timp
joi, 26 februarie 2009
sentimentele sunt mobile
A dechis usa si a spus speriata:
-Buna seara!
Ecoul nu a ezitat sa ii dea un raspuns cu aceleasi cuvinte:”buna seara!”.Iar dupa cateva secunde goale se aude:”…iubito…buna seara,iubito!”
-Ti-a fost dor de mine?
Ea nu era sigura daca aceasta intrebare si-o pusese in gand,sau o rostise pur si simplu,si totusi astepta un raspuns.Nu mai raspundea nimeni,astfel tacerea incepuse sa ii muste de pe obraji zambetul.Din ce in ce urme de tristete o ingropau in propriul mormant:trupul ei prea alb, cu prea putina carne si prea mult suflet!Se dezbraca de hainele care o ascundeau de lumina,si dansa cu pasi marunti pe melodia lenta ce din nou ii amintea de el. Nu se schimbase nimic de ultima data cand calcase pe acel covoras prafuit de vantul uscat de vara,si se gandea:El nu pasise niciodata pe el si nici nu se va intampla ca picioarele lui sa lase urme prin acea camera,pt ca el ii putea calca doar sufletul in picioare,nu si podeaua.
Era o inversare de roluri,hotarata de un regizor strict:Dumnezeu!
In mijlocul camerei,pe micul covoras erau uitate o masuta la fel de prafuita pe care erau asezate cateva carti de psihologie,un roman de dragoste si un pahar cu apa incalzita de soare.Se aseaza turceste si deschide romanul,din care citeste cateva randuri apoi striga din adancul sufletului:”Am sa te uit!Voi reusi….candva”
Din camera alaturata,o voce a rasunat hotarat:”Nu ma vei uita,niciodata!”.Era vocea ei,a siluetei de barbat ce devora vise si distrugea sperante cu indiferenta pe care o dovedea in anii de liceu.
O discutie fara chip era pe cale sa inceapa…
-Mereu mi-am dorit sa-ti simt mirosul pielii,iar acum,in camera aceasta in care ma sufoc de ani de zile,parfumul tau de femeie darama ziduri,mai face o intrare…
-Vino aici,in camera aceasta,e loc pentru doi!A raspuns ea ,tinandu-si mana in dreptul inimii ascultandu-i bataile ca pe loviturile intr-un gong ce anunta un inceput
-Sunt un nemernic,nu merit sa-ti vad trupul gol.
-Cand eram copila,ma obligam sa cred ca erai un nemernic,chiar imi spuneam ca meritai numai ura mea!Ma sacrificam sa-mi “manac” minciunile insa,fara niciun rezultat …
-As vrea sa ne contiuam discutia cu chip,dar imi doresc sa ai trupul acoperit.Nu merit…
-Bine,cum doresti!...tu esti bun…Hai,vino!
-Ma pot uita insistent la tine?
-Da!fa-o,dar iti voi raspunde cu aceeasi privire…
-Buzele tale par ca ard,vreau sa le ating.
-Fa-o!
Si-a intins mana,iar cu degetele ii atingea incet buzele rosii,usor uscatite si insetate dupa sarutul lui.
Ea ii ia minile si i le aseaza in dreptul inimii,sa simta cum in ea se zbatea acelasi sentiment din adolescenta.Ca doi copii se apropiau unul de celalalt fara sa spuna nimic, cuvintele murise inecate in ganduri,ochilor vorbeau si iubeau.
Erau imbratisati si amandoi stateau lungiti pe micul covoras privind spre tavanul alb,iar din cand in cand se mai priveau pe furis.Trupul ei umed si rece tremura de emotie in bratele lui.
El se ridica ii saruta pantecele si ii spune:”Va iubesc!”
-Buna seara!
Ecoul nu a ezitat sa ii dea un raspuns cu aceleasi cuvinte:”buna seara!”.Iar dupa cateva secunde goale se aude:”…iubito…buna seara,iubito!”
-Ti-a fost dor de mine?
Ea nu era sigura daca aceasta intrebare si-o pusese in gand,sau o rostise pur si simplu,si totusi astepta un raspuns.Nu mai raspundea nimeni,astfel tacerea incepuse sa ii muste de pe obraji zambetul.Din ce in ce urme de tristete o ingropau in propriul mormant:trupul ei prea alb, cu prea putina carne si prea mult suflet!Se dezbraca de hainele care o ascundeau de lumina,si dansa cu pasi marunti pe melodia lenta ce din nou ii amintea de el. Nu se schimbase nimic de ultima data cand calcase pe acel covoras prafuit de vantul uscat de vara,si se gandea:El nu pasise niciodata pe el si nici nu se va intampla ca picioarele lui sa lase urme prin acea camera,pt ca el ii putea calca doar sufletul in picioare,nu si podeaua.
Era o inversare de roluri,hotarata de un regizor strict:Dumnezeu!
In mijlocul camerei,pe micul covoras erau uitate o masuta la fel de prafuita pe care erau asezate cateva carti de psihologie,un roman de dragoste si un pahar cu apa incalzita de soare.Se aseaza turceste si deschide romanul,din care citeste cateva randuri apoi striga din adancul sufletului:”Am sa te uit!Voi reusi….candva”
Din camera alaturata,o voce a rasunat hotarat:”Nu ma vei uita,niciodata!”.Era vocea ei,a siluetei de barbat ce devora vise si distrugea sperante cu indiferenta pe care o dovedea in anii de liceu.
O discutie fara chip era pe cale sa inceapa…
-Mereu mi-am dorit sa-ti simt mirosul pielii,iar acum,in camera aceasta in care ma sufoc de ani de zile,parfumul tau de femeie darama ziduri,mai face o intrare…
-Vino aici,in camera aceasta,e loc pentru doi!A raspuns ea ,tinandu-si mana in dreptul inimii ascultandu-i bataile ca pe loviturile intr-un gong ce anunta un inceput
-Sunt un nemernic,nu merit sa-ti vad trupul gol.
-Cand eram copila,ma obligam sa cred ca erai un nemernic,chiar imi spuneam ca meritai numai ura mea!Ma sacrificam sa-mi “manac” minciunile insa,fara niciun rezultat …
-As vrea sa ne contiuam discutia cu chip,dar imi doresc sa ai trupul acoperit.Nu merit…
-Bine,cum doresti!...tu esti bun…Hai,vino!
-Ma pot uita insistent la tine?
-Da!fa-o,dar iti voi raspunde cu aceeasi privire…
-Buzele tale par ca ard,vreau sa le ating.
-Fa-o!
Si-a intins mana,iar cu degetele ii atingea incet buzele rosii,usor uscatite si insetate dupa sarutul lui.
Ea ii ia minile si i le aseaza in dreptul inimii,sa simta cum in ea se zbatea acelasi sentiment din adolescenta.Ca doi copii se apropiau unul de celalalt fara sa spuna nimic, cuvintele murise inecate in ganduri,ochilor vorbeau si iubeau.
Erau imbratisati si amandoi stateau lungiti pe micul covoras privind spre tavanul alb,iar din cand in cand se mai priveau pe furis.Trupul ei umed si rece tremura de emotie in bratele lui.
El se ridica ii saruta pantecele si ii spune:”Va iubesc!”
duminică, 22 februarie 2009
sâmbătă, 21 februarie 2009
libera alegere!
Maine e miercuri si ea se simte exact ca duminica.E a treia zi de disperare,fiindca asa se incapatana ea sa fie…!Are parul ravasit si in el se incurca visele pe care inca le mai pastreaza.
Nu plansese deloc fiindca lacrimile s-au transformat in ganduri.Si nu sunt gandurile acestea tot atat de amare ca gandurile?
Si oare de ce se simtea ca plutind intr-o balta de sange ce tindea sa se mareasca la fiecare ticait al ceasornicului?De ce isi simtea corpul crestat de dureri chinuitoare ce o tintuiau pe fundul baltii?
Se gandea sa scape cumva si sinuciderea ii parea o obtiune,insa nu ii parea suficient de buna pentru a se invinge pe sine…si mai trecea timp…
Zilele si noptile nu-i mai erau straine!Vedea cum cresteau si se transformau precum un prunc ce se schimba din prima clipa a vietii.
(Isi cauta un motive sa se reconstruiasca precum fiinta!)
Se simtea ca fiind mama!In sufletul ei soarele si luna cresteau cum ea isi amintea ca in basme cresteau Fetii-Frumosi.Nu mai era o copila legata de nori cu vise si sperante,simtea ca imbatranea si ca viata fugea din ea.Corpul ii era inutil,putea sa existe si fara el!
Privea norii din nebunia de cunoastere a mesajelor purtate de ei.Observase ca pentru cateva secunde se formau unele litere ce se amestecau cu celelalte forme ale norilor.Si il vazuse pe “V”.Facuse o obisnuinta din a observa literele si astfel tot ce vede aduna in mintea ei.Urmase literele “I”,”I”,”T”,”O” si spre seara un nor singuratic sub forma literei “R” era alungat de vant.
DA!Era vorba desre viitor.
A inchis ochii si imaginea unei femei frumoase ce purta in pantece un prunc ii invadase existenta.Era o femeie cu pielea alba,cu ochii prea verzi si pupile dilatate,cu parul ud si napustita de dureri ce ii provocau in acelasi timp fericire si lacrimi.Pruncul se vroia in bratele ei,deja trecuse 9 luni de trai in interiorul pantecelor ei!Era momentul!Tipete groaznice umpleau salonul in care doctorul ajuta o noua fiinta sa existe!Si era fetita!
Mama plangea acum de fericirea ce i se infipsese adanc in suflet,se nascuse a doua oara cu fetita ei!Se simtea “mai vie”.
In bratele ei albe patate usor de sange dulceag fetita isi misca piciorusele si manutele scotand un gangurit speriat.La fereastra salonului un barbat plangea de emotie…si tipa cu tarie:”sunt tata!”
S-a zvarcolit in pat nebuneste si a deschis ochii!Simtea aerul in plamani asa cum simtea ca fluturii ii mancau corpul vindecand toate ranile!
Si iar se nastea pentru a trai si nu pentru a muri!
Sangele din jurul ei se preschimba in lapte dulce cu miros de viata noua!Si trupul sorbea laptele picatura cu picatura…
Isi musca din mana,acum calda,ca sa aiba o amintire a inceputului de inger!
Uite ca e deja joi si ea macina treistetea ca sa imparta bucurie!
Si casa ei era acum un nor!
“…s-a salvat ca sa te salveze…”
Nu plansese deloc fiindca lacrimile s-au transformat in ganduri.Si nu sunt gandurile acestea tot atat de amare ca gandurile?
Si oare de ce se simtea ca plutind intr-o balta de sange ce tindea sa se mareasca la fiecare ticait al ceasornicului?De ce isi simtea corpul crestat de dureri chinuitoare ce o tintuiau pe fundul baltii?
Se gandea sa scape cumva si sinuciderea ii parea o obtiune,insa nu ii parea suficient de buna pentru a se invinge pe sine…si mai trecea timp…
Zilele si noptile nu-i mai erau straine!Vedea cum cresteau si se transformau precum un prunc ce se schimba din prima clipa a vietii.
(Isi cauta un motive sa se reconstruiasca precum fiinta!)
Se simtea ca fiind mama!In sufletul ei soarele si luna cresteau cum ea isi amintea ca in basme cresteau Fetii-Frumosi.Nu mai era o copila legata de nori cu vise si sperante,simtea ca imbatranea si ca viata fugea din ea.Corpul ii era inutil,putea sa existe si fara el!
Privea norii din nebunia de cunoastere a mesajelor purtate de ei.Observase ca pentru cateva secunde se formau unele litere ce se amestecau cu celelalte forme ale norilor.Si il vazuse pe “V”.Facuse o obisnuinta din a observa literele si astfel tot ce vede aduna in mintea ei.Urmase literele “I”,”I”,”T”,”O” si spre seara un nor singuratic sub forma literei “R” era alungat de vant.
DA!Era vorba desre viitor.
A inchis ochii si imaginea unei femei frumoase ce purta in pantece un prunc ii invadase existenta.Era o femeie cu pielea alba,cu ochii prea verzi si pupile dilatate,cu parul ud si napustita de dureri ce ii provocau in acelasi timp fericire si lacrimi.Pruncul se vroia in bratele ei,deja trecuse 9 luni de trai in interiorul pantecelor ei!Era momentul!Tipete groaznice umpleau salonul in care doctorul ajuta o noua fiinta sa existe!Si era fetita!
Mama plangea acum de fericirea ce i se infipsese adanc in suflet,se nascuse a doua oara cu fetita ei!Se simtea “mai vie”.
In bratele ei albe patate usor de sange dulceag fetita isi misca piciorusele si manutele scotand un gangurit speriat.La fereastra salonului un barbat plangea de emotie…si tipa cu tarie:”sunt tata!”
S-a zvarcolit in pat nebuneste si a deschis ochii!Simtea aerul in plamani asa cum simtea ca fluturii ii mancau corpul vindecand toate ranile!
Si iar se nastea pentru a trai si nu pentru a muri!
Sangele din jurul ei se preschimba in lapte dulce cu miros de viata noua!Si trupul sorbea laptele picatura cu picatura…
Isi musca din mana,acum calda,ca sa aiba o amintire a inceputului de inger!
Uite ca e deja joi si ea macina treistetea ca sa imparta bucurie!
Si casa ei era acum un nor!
“…s-a salvat ca sa te salveze…”
miercuri, 18 februarie 2009
iubirea!
Tristetea macina ziduri batrane,
Eternul inghite gustul amar al durerii.
Iluzii desarte manjesc peretii cetatii distruse,
Urletul ”Tacerii” deplange amurgul
Batand cu frunze negre in geamurile-I galbene.
Emotia mortii animeaza decorul
Se duc anii de somn!
Cad ingeri din cer si oameni se pierd in Iad.
Eternul inghite gustul amar al durerii.
Iluzii desarte manjesc peretii cetatii distruse,
Urletul ”Tacerii” deplange amurgul
Batand cu frunze negre in geamurile-I galbene.
Emotia mortii animeaza decorul
Se duc anii de somn!
Cad ingeri din cer si oameni se pierd in Iad.
vineri, 13 februarie 2009
inca nu am idee pt titlu
o imensa nevoie de mirare...
povestea inceputa acum se va termina prin uitare si atat!nimic mai usor!
" Iti mai aduci aminte de mine?
Sunt eu,dragostea pe care nu ai apucat s-o cunosti!
Nu m-ai lasat sa cresc
Ai refuzat sa recunosti ca am existat
M-ai pitit intr-un buzunar al gecii tale
Ma mai priveai rareori pe furis
..ma lasai sa traiesc in agonie!
Ascunsa de adevar,
Imi spuneam mereu:
SA NU TE PIERD
sa nu te pierd
sa nu te pierd
si te-am pierdut murind!"
"am renuntat la o viata pt o alta..."
povestea inceputa acum se va termina prin uitare si atat!nimic mai usor!
" Iti mai aduci aminte de mine?
Sunt eu,dragostea pe care nu ai apucat s-o cunosti!
Nu m-ai lasat sa cresc
Ai refuzat sa recunosti ca am existat
M-ai pitit intr-un buzunar al gecii tale
Ma mai priveai rareori pe furis
..ma lasai sa traiesc in agonie!
Ascunsa de adevar,
Imi spuneam mereu:
SA NU TE PIERD
sa nu te pierd
sa nu te pierd
si te-am pierdut murind!"
"am renuntat la o viata pt o alta..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)