cum se simte magia,

în fiecare noapte-i alta,

în fiecare zi o altă haină a ei,

cum?

Când iti afunzi ultimul suflu al zilei în pernă,

şi eşti departe de tot,

nu te-ncrezi în magie,

dar o laşi să se nască în tine...

ţi se plimbă-n viteză prin vene,

ţi se zbate printre genele ce îţi stau de pază în faţa nopţii,

îţi umple mintea de fluturi incolori şi agitaţi

iar inima de bătăi mincinoase.

Nimicul din jur se preface într-o prăpastie,

în care poti alege să cazi,

aerul să te străpungă cu săgeţi

sau să păşeşti cu tălpile goale,exact ca-n poveşti.

La final ceva crescut în tine se simte,

urmează să simţi ce va urma...

frică ori acceptare?

Se întâmplă noaptea...

...să stau atât de aproape de tine
şi să simt cum parcă te ating puţin pe încheietura mâinii,
dar să nu te pot privi deloc,
nici căt să fur o secundă din tresărirea ta când respiri.
Eşti lânga mine şi nu-mi spui nimic,
totuşi îţi aud vocea care-mi dă o mie fiori.
Deşi nu ştiu ce cuvinte poartă,
îmi tot ia suflarea şi mi-o înapoiază ca pe-o dulce apăsare-n piept.
Împreună stăm aşa pierduţi în spaima tăcerii...
nu ştiu ce să îti spun,
aş vrea ca gândul tău să se cufunde în al meu
şi mai mult...
aş vrea să observi ca buzele roşii nu-s de la ruj
ci atât de tare îmi ard când vreau sa te sărut.


...ne va trece anul,să ştii!

eu

Nemulţumirile mi-au tot mângaiat apasator mintea

şi încă îşi mai întind braţele,măcar să mă cuprindă

dar,am facut un pas în spate şi am spus STOP.

Corpul meu şi-a recăpătat energia în forme.

Momentul meu de slăbiciune s-a vindecat,

fiindcă m-am privit în oglindă.

Aveam ochii goi,dezveliţi de prejudecăţi 

şi-n lumina slabă eram eu la 21 de ani.

Puternică şi nouă,iau încrederea de braţ şi fac din nou primii paşi...

Se întamplă multe.

Se întamplă ca energii diferite să se confrunte în mine,

Se mai întamplă să fie toamnă,

 aşternuturile să fie reci,iar dorul de mare tot mai cald.

Se întamplă să simt,din nou,nevoia să scriu.
Oare cum făceau marii poeti să adune atatea sentimente în câteva rânduri?

Oare cum omogenizau atatea simţiri?

Mă tot întreb.

În aer

Cum am ajuns aici?
Sunt într-o cădere liberă pe contrasens
şi în aer teama nu-i cu mine.
Fie că aerul este rece,de iarna,
fie că-i greu şi sufocant,de vară,
în cort în vamă,
nu contează!
Pentru că mi-e bine şi plăcerea se intensifică,
traiesc diferit până ce pămant umed îmi atinge talpile
şi trebuie să ma întorc la teama,să o imbraţişez,
şi apoi să nu mai pot scăpa de ea,
să o las să îmi sugă cu sete oasele,
să mă topesc cu totul în rutină.
Mereu tot eu,dar aştept momentul.
Momentul acela când aerul îmi prinde strâns părul,
îmi ridică hainele,
îmi atinge pielea,
şi mă face să simt.

culori în schimbări şi viceversa

Scriu când simt că nu mai pot.
A trecut ceva timp...
am reprimat cuvinte,
iar acum stau iar singură...
şi vreau să scriu,
pentru mine,
pentru că am gasit melodia perfectă ce se potriveşte cu starea mea.
Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă confez ca acum:
să mi se scurgă cuvintele printre degete.
Dar,simt cum le pierd,se duc prea usor şi nu am idee unde.
La fel se întâmplă şi cu gândurile,cu experienţele prin care trec.
Mi-ar plăcea ca măcar o porţiune din ele să se transforme în culori,
pe care nimeni să nu le poată atinge,nici măcar eu,
şi să arate în cele din urma cine sunt eu,
care-i paleta mea de culori.
Dar cum sa păstrez aceste culorile aşa vii cum sunt:
închise într-o cutie
sau,poate,să le dăruiesc cuiva să le iubească pentru mine?
şi sper că nu se pierd în desuetudine.
vreau să rămână până la final,
şi să înţeleg cum să mă descopăr prin ele,prin culorile mele...

gustul verii.

Aşa vreau să îmi amintesc.

Au fost momente de noapte,
şi se hrănesc cu lumina zilelor.
Le retrăiesc,însă memoria şterge din detalii,
nu vreau să uit.
A fost un schimb de săruturi,de aer,
ce a dispărut la fel de repede ca şi stelele de pe cer
pe care le urmaream împreună.

Aş vrea să cred că mă pot înălţa
de trup departe să stau
şi să culeg zâmbete
de pe chipul dimineţii târzii
ce stă leneşă,suavă,pe o jumatate a patului învelit în cearşafuri albe de nori,
aşteptând ca noaptea să se întoarcă aşa cum mereu face.

Aş vrea să nu-mi doresc nimic,
să nu am de unde să cad,de unde să mă ridic,
fiindcă din pământ nu se naşte un alt "eu"
vegheat de ochiul din spatele cortinei.

O melodie tristă mi se lipeşte de gând,
un fior rece îmi sărută spatele cu teamă,dar precis,
"cineva" e aici lângă mine în sala asta goală.
Mereu.
Ies din corpul meu şi ma întorc la mine.
Din orice unghi m-aş tot privi,sunt la fel:
aceeaşi ochi verzi,aceleaşi buze,acelaşi păr tuns scurt,aceleasi mâini reci...
Cuvinte printre cuvinte,cuvintele din jurul meu...
par să aibă sens.
răsună,se transformă în ecou şi în final se pierd,devin seci,
iar eu,nu am nevoie de foarte multe ca sa fiu...

şi a venit momentul în care îmi lipesc tâmpla de geamul rece,
privesc în gol,iar golul se umple cu mister.
acolo-i totul,acolo nu-i nimic,
ciudat,fiindcă-n fiecare vis se află un gând exapansiv
ce furnică pielea când este pus în practică,
şi sub auspiciile căruia se construieşte imperiul meu interior!