SALA 7 DEMISOL.

Se plimba ratacit printre banci si nu intentiona sa rupa tacerea sfanta cu care spera sa se omogenizeze ca si ceilalti prezenti.In jurul sau,trupuri impietrite ocupau locuri in fiecare banca:soldati instruiti in a sta neclintiti,se numeau ei in mintea lui.Praful le murdardarise chipurile fixate spre tabla ingropata in panze gri de paianjen si de asemenea,purtau pe umeri straturi grele de praf,ce se coborau pe brate ca niste vase de sange.
Pe jos,frunzele ravasite care la fiecare pas ii fosneau sub talpi..."Se pare ca toamna asta geamurile au fost deschise...",se gandea el.
Tevile,erau acum ruginite,si dinspre ele nu se mai auzeau zgomotele infricosatoare de atunci.Geamurile,inca aburite nu lasa soarele sa mai patrunda in clasa,iar intrerupatoare lipseau.
Sala de clasa se transforma intr-un cimitir al tacerii si nimeni nu stia de cat timp.
Isi intoarce privirea spre un colt al clasei si are un deja-vu.Pe EA o cunoaste,ba mai mult,o iubeste.Se apropie incet de banca unde se afla EA,tinand pumnii stransi de emotie si deschizand ochii tot mai mult in speranta ca nu viseaza.
I-a suflat praful de pe gene,si si-a trecut lent mana peste obrajii ei pudrati cu praf.
O saruta.
Pe chipul acela impietrit se scurgeau lacrimi ale mortii,fiindca nu putea sa spuna nimic.EA murise,pierzand pariul cu destinul.
Se aseaza langa ea,isi pune capul pe umarul,ei,rece si are incredere ca asteptarea il va impietri.
Pana azi nimeni nu a reusit vreodata sa sculpteze pe chipul lor un zambet.


nimic nu stiu si nimic nu am.(moment)

Norii apasă greu peste oraş,
copacii işi indeplinesc rolul:
se clatinia zbuciumaţi şi
se apleacă umili in faţa frigului.
lasă,zilelor, ca pradă de razboi,
frunze căzute şi scrum
De la ultima ţigara pe care ea o aruncase.
Stătea singură ascunsă după un copac
şi tinea strâns în braţe câteva caiete.
Bătea tare vantul şi totuşi
mâinile-i erau la fel:călduţe şi grăsune.
Vine el.
Se aşează în spatele ei şi îi suflă uşor părul roşu;
Ea se întoarce şi îl sărută dând drumul caietelor
îl îmbrăţişează.
Avea lacrimi de fericire,
tăcea,şi nu-i dădea drumul din braţe.

Rămaşi îmbrăţişati;
peste ei se aşează ploi şi ninsori.
fiindcă trupurile lor sunt statui.
Iar,când mai trec prin acea zonă
Îi privesc şi constat că
ei mai trăiesc doar în mintea mea.

Porneşte bâlciul;
mai repede şi mai repde
până nu se crapă cerul de ziuă:

Ah,mirosul de căcat se impraştie pe străzi,
...pute de crapă pietrele!
Cred că de aceea cad săracele frunzele;
nu pentru că e toamna,
ci pentru că se imbibă cu putoare
işi schimbă culoarea şi cad.
Se duc dracului,
se aştern pe pamant
şi sunt călcate de vacile.
ce se duc,se duc
la nesfârşit...

Se mută decorul.
Pe o altă stradă,
trece o babă
şi scapă un parţ.
Agaţa "săraca bătrânică"
un moş puturos,
îmbibat in băutură.
Ei zic că,
Se iubesc şi se prea iubesc
dar totul,
până dau de-o mică druşca
şi nu ştiu sa o împartă.
Fericirea le e viaţă,
dar,îşi mai sparg şi sticle
în cap.

In acest micut sătuc,
stau buluc şi cocalari.
Ii uitasem,zău aşa!
Insă maneaua ce "răsare"
din ograda star-vecinei
Duduie.


pe la colţuri stă pitit
şi câte un rocker mic!




urăsc finalurile,niciodata nu ştiu să le ....(cum se zice?)stilizez?

amestec (ne)omogen

zilele incep la 5:30 cand strada mea doarme.numai oamenii isi pacalesc somnul cu pasii grei pe pietroaiele de care se mai si impiedica uneori.Isi mai sterg urdorile,isi mai aseaza hainele,se apleaca sa-si lege un siret si isi continua drumul.
Nimeni nu mai simte mirosul placut,de tara...
inceputu'-i frumos,insa magia,vraja,frumusetea,toate dispar cand urci in autobuzul aglomerat si esti calcat in picioare de toti barbatii adormiti ce put a tigari,nu poti sa te misti din cauza femeilor ce au cururi mari si ocupa tot culoarul,nu poti sa-ti ridici capul din podea si sa scoti castile din urechi pentru ca langa tine se afla fetite mucioase ce smiorcaie mucii tot drumul de circa 30 min si cucoane putind a tuica de prune ce se inghesuie ca sa apuce un loc la bara(nu de alta,doar ca se tina de ea).
trecem peste aceste amanunte.
la 7 orasul e perfect.luminile masinilor sunt superbe.
tabloul de dimineata al toamnei chiar se lasa admirat,cand frigul circula in voie prin toate venele.
vantul adie rece,nasurile se ascund pe sub esarfe si mainile in buzunare.
apoi alt dezastru social:troleul
povestea continua cu un bonus:manelele urla-n telefoane,iar pitipoancele mananca seminte de la prima ora aruncand cojile pe jos;ca sa nu mai zic de respiratii urat mirositoare si bosorogii care afirma:"copii din ziua de azi sunt un pericol social!!".iar ei put a bautura.
gata si cu drumul asta de 20 min.
se face ziua.suna soneria.prima ora