În aer

Cum am ajuns aici?
Sunt într-o cădere liberă pe contrasens
şi în aer teama nu-i cu mine.
Fie că aerul este rece,de iarna,
fie că-i greu şi sufocant,de vară,
în cort în vamă,
nu contează!
Pentru că mi-e bine şi plăcerea se intensifică,
traiesc diferit până ce pămant umed îmi atinge talpile
şi trebuie să ma întorc la teama,să o imbraţişez,
şi apoi să nu mai pot scăpa de ea,
să o las să îmi sugă cu sete oasele,
să mă topesc cu totul în rutină.
Mereu tot eu,dar aştept momentul.
Momentul acela când aerul îmi prinde strâns părul,
îmi ridică hainele,
îmi atinge pielea,
şi mă face să simt.

culori în schimbări şi viceversa

Scriu când simt că nu mai pot.
A trecut ceva timp...
am reprimat cuvinte,
iar acum stau iar singură...
şi vreau să scriu,
pentru mine,
pentru că am gasit melodia perfectă ce se potriveşte cu starea mea.
Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă confez ca acum:
să mi se scurgă cuvintele printre degete.
Dar,simt cum le pierd,se duc prea usor şi nu am idee unde.
La fel se întâmplă şi cu gândurile,cu experienţele prin care trec.
Mi-ar plăcea ca măcar o porţiune din ele să se transforme în culori,
pe care nimeni să nu le poată atinge,nici măcar eu,
şi să arate în cele din urma cine sunt eu,
care-i paleta mea de culori.
Dar cum sa păstrez aceste culorile aşa vii cum sunt:
închise într-o cutie
sau,poate,să le dăruiesc cuiva să le iubească pentru mine?
şi sper că nu se pierd în desuetudine.
vreau să rămână până la final,
şi să înţeleg cum să mă descopăr prin ele,prin culorile mele...