fara incipit!
Strazile pareau destul de largi,dar nu si suficiente incat sa nu observam elemente ce umpleau decorul,noi doar ne manifestam!Privirile celor din jur nu ne impiedicau sa traim,fericirea(nu-i cunosc adevaratul sens al cuvantului,dar nu evit sa-l folosesc din motive pe care nici macar eu nu le inteleg),nici zgomotul masinilor nu ne ranea urechile;ne auzeam pana si respiratia ce se impletea cu fel de fel de "sunete color".
..si ne era bine...
nu mai incapeam in trupul meu,as fi vrut sa ma ravasesc in mii de picaturi de apa si apoi sa ma readun.As fi vrut sa fiu marea,sau daca nu,macar un val...
Ne opream la cate o banca ocrotita de un copac obosit de caldura verii,ne odihneam putin si apoi ne continuam drumul nebunesc,drumul nostru fara tinta!
Si norii alergau pe cer odata cu noi,isi schimba culoarea,si se intuneca,si se facea seara.
Stateam intinsa pe o banca,aveam capul pe picioarele ei si priveam cerul,impreuna,eram ca doua motociclete parcate sub cele cateva stele(cartarescu sa ma scuze...doar il ador).
...numaram secundele si visam cu ochii deschisi...(simplu la prima aruncare a ochilor peste randurile acestea uscatite de trecerea timpului ce-a mai sters din imaginea sonora a clipei!)
Marea isi purta pe valuri simfonia si sub cerul descoperit alunga tacerea in care oamenii isi mureau viata.Ne-am ridicat hipnotizate de placere si am alergat fara oprire,nu ne mai ajungea aerul ca sa poposim chiar si pentru putin timp la malul marii.
Din varfurile degetelor picaturi de sange violent se scurgeau lent spre nisip,apoi dispareau ca inghitite de...nimic.
Ne-am eliberat picioarele de incaltari in viteza si facandu-ne avant am sarit pe nisipul rece care ne intra printre degete si ne gadila. Sangele tinea pasul cu mine.Era acolo doar pentru ca sa dispara.
Ne tineam strans de maini ca doi indragostiti,desi eram noi,cu chipul ars si manjit de mainile sangerande.Am aprins o tigara,o tineam in mana dreapta;si ea manjita de sange fumega incet lasand in urma o dara purpurie.
(nu daram nimic,dau o noua fatada!)
Marea nu era rea,insa isi expunea durere ca pt o noapte oamenii au lasat-o iar singura,numai cu prietena ei de vecie luna,care de data asta era plina!
Spuma ei densa ne trecea peste picioare,ni le pitea putin in nisip si albeata,ni le racorea si disparea mult prea repede...
Asteptam urmatorul val...
...de atunci...
inca mai modific pana ajung sa schimb tot!
ma scuzi!
luni, 9 februarie 2009
duminică, 8 februarie 2009
Certificat de deces
“Istoria ne trimite... certificate de deces!”
Implicarea in discutii interminabile te provoaca sa spui cuvinte care au anumite urmari.Acest lucru mi s-a intamplat si mie.
Ma aflam implicata intr-o discutie pe messenger,si aceasta discutie chiar capatase amploare ca sa poata sa aiba importanta,astfel intr-un moment am afirmat “intr-o zi imi voi scrie certificatul de deces”.Nu o spusesem cu convingere ci mai mult intr-un mod ironic,dar am fost trasa la raspundre pt ceea ce afirmasem,si am hotarat ca acea zi va fi curand.
E ziua,UITE!
Moartea se vrea confirmata,indiferent de natura ei…
Sunt in acelasi timp si defunct si declarant.Actele mele au o valoare dubla.Viata mea capata valoarea unei copii perfecte a mortii…imi traiesc moartea sau viceversa.?
Astept confirmarea medicului in legatura cu partea materiala a vietii mele ce parea a fi totusi animata de spirit..
In ras mi-a spus ca trupul meu traieste.Ciudat,orb nu parea a fi,doar ochii lui imi pareau nesiguri si totodata rautaciosi,trupul lui scheletic imi dadea impresia ca moartea imi testa superficialitatea.
Credeam in mine,deci nu-l puteam crede pe el.
Ma intorceam la apartamentul meu.Drumul era lung,dar nu ma simteam descurajata ci multumita ca trecerea mea prin “lume” era neobservata,ba mai mult mi se intarea ideea de moarte.
Masini-automobile,masini-oameni,parcuri,cladiri,sosele aglomerate,cer prea incarcat de nori,simteam ca nu mai aveam loc.Trebuia sa evadez.
Mergeam incet,nimic nu ma grabea.In spatele meu simteam pasi apasati insotiti de o respiratie rapida si grea in acelasi timp.Era un trup de barbat simteam asta,dar nu indrazneam sa privesc inapoi.Am continuat sa merg in acelasi ritm cand o mana puternica imi strangea umarul atat de tare incat sa simt.M-a oprit si m-a privit in ochi,apoi si-a continuat drumul fara sa spuna nimic.
Si eu mi-am continuat drumul meu,sau cel putin asa credeam atunci.
Am urcat cateva trepte dintr-o cladire si ma aflam in fata unei usi,am scos cheia din buzunar si am deschis-o.Un aer de singuratate ce inainte ma multumea iesea vioi din camera,ca fungind de mine.
Am ignorat starea.Mi-am luat un pahar cu apa si m-am intos la masa de lucru.
De ceva timp lucram la un material despre moarte si vroiam sa continui.Colile mi se pareau mult prea albe,pixul avea prea multa pasta si nici macar un rand nu puteam scrie.
Imaginea lui imi invadase (non)existenta.
Am iesit in fuga din camera,era prea putin aer chiar si pentru o persoana.Speram ca strazile ma vor primi.
Ma inselasem si de data asta,eram singura,trotuarul era prea rece,farurile masinilor imi ingreunau vederea,si parca pana si luna se asundea de mine,dupa nori.
Asteptam aceeasi mana si aceeasi privire,care nu a intarziat sa apara.Se asezase langa mine si doar ma privea,nu spunea nimic si nici eu nu indrazneam sa zic nimic.Acea tacere imi parea perfecta si speram sa nu se termine niciodata.
Intr-un tarziu el a spus:”buna eu sunt cel care te va ajuta”.Si iar a disparut.
Nu am inteles atunci cuvintele lui si m-am intors acasa.Urmatoarea zi era importanta,mergeam iar la medic.
Noaptea trecuse atat de repede pt ca acel el imi inundase visele.
Ma aflam in cabinetul medicului,iar el nu era acolo.Il asteptam.
Nu mai eram convinsa de ambitia mea de a obtine certificatul de deces,si as fi vrut sa ies alergand,dar ceva ma tinea legata de locul acela,si am mai asteptat.
Am vazut clanta miscandu-se si ii simteam prezenta.Usa era intre-deschisa si o voce de barbat patrundea in incapere.
Acea voce…o recunosteam,simteam cum sangele imi alerga prin vene.NU mi se mai intamplase asa ceva.
A intrat si el,eram doar noi 2 intre 4 peretei.Am simtit cum imi batea inima,o auzeam chiar.Il priveam in ochi si nu stiam de unde recunosteam acea privire.
Fara sa stiu de ce,ma uitam la minile lui,le stiam.
Eram confuza.De ce nu spunea nimic?
Imi vorbea cu atata siguranta,ma facea sa cred ca ma stia din totdeauna.
L-am rugat sa ma lase sa plec.Si am plecat.
Insa nu dupa mult timp eram inapoi la el.Aveam in mana un certificat de deces infaptuit de mine.Cu litere marunte,tremurate si usor apasate imi scrisesem certificatul de deces,nu murisem eu,ci doar singuratatea,temerile,nesiguranta si toate neplacerile pe care le voi adauga cand moartea ma va surprinde vulnerabila.
I l-am aratat si mi-a raspuns zambind:”stiam ca vei fii aici!stiam ca iti vei invinge moartea!”
…Si ne-am sarutat…
…Si ne-am iubit…
…Si ne iubim…
Final,
Sau un simpul complicat inceput…
Implicarea in discutii interminabile te provoaca sa spui cuvinte care au anumite urmari.Acest lucru mi s-a intamplat si mie.
Ma aflam implicata intr-o discutie pe messenger,si aceasta discutie chiar capatase amploare ca sa poata sa aiba importanta,astfel intr-un moment am afirmat “intr-o zi imi voi scrie certificatul de deces”.Nu o spusesem cu convingere ci mai mult intr-un mod ironic,dar am fost trasa la raspundre pt ceea ce afirmasem,si am hotarat ca acea zi va fi curand.
E ziua,UITE!
Moartea se vrea confirmata,indiferent de natura ei…
Sunt in acelasi timp si defunct si declarant.Actele mele au o valoare dubla.Viata mea capata valoarea unei copii perfecte a mortii…imi traiesc moartea sau viceversa.?
Astept confirmarea medicului in legatura cu partea materiala a vietii mele ce parea a fi totusi animata de spirit..
In ras mi-a spus ca trupul meu traieste.Ciudat,orb nu parea a fi,doar ochii lui imi pareau nesiguri si totodata rautaciosi,trupul lui scheletic imi dadea impresia ca moartea imi testa superficialitatea.
Credeam in mine,deci nu-l puteam crede pe el.
Ma intorceam la apartamentul meu.Drumul era lung,dar nu ma simteam descurajata ci multumita ca trecerea mea prin “lume” era neobservata,ba mai mult mi se intarea ideea de moarte.
Masini-automobile,masini-oameni,parcuri,cladiri,sosele aglomerate,cer prea incarcat de nori,simteam ca nu mai aveam loc.Trebuia sa evadez.
Mergeam incet,nimic nu ma grabea.In spatele meu simteam pasi apasati insotiti de o respiratie rapida si grea in acelasi timp.Era un trup de barbat simteam asta,dar nu indrazneam sa privesc inapoi.Am continuat sa merg in acelasi ritm cand o mana puternica imi strangea umarul atat de tare incat sa simt.M-a oprit si m-a privit in ochi,apoi si-a continuat drumul fara sa spuna nimic.
Si eu mi-am continuat drumul meu,sau cel putin asa credeam atunci.
Am urcat cateva trepte dintr-o cladire si ma aflam in fata unei usi,am scos cheia din buzunar si am deschis-o.Un aer de singuratate ce inainte ma multumea iesea vioi din camera,ca fungind de mine.
Am ignorat starea.Mi-am luat un pahar cu apa si m-am intos la masa de lucru.
De ceva timp lucram la un material despre moarte si vroiam sa continui.Colile mi se pareau mult prea albe,pixul avea prea multa pasta si nici macar un rand nu puteam scrie.
Imaginea lui imi invadase (non)existenta.
Am iesit in fuga din camera,era prea putin aer chiar si pentru o persoana.Speram ca strazile ma vor primi.
Ma inselasem si de data asta,eram singura,trotuarul era prea rece,farurile masinilor imi ingreunau vederea,si parca pana si luna se asundea de mine,dupa nori.
Asteptam aceeasi mana si aceeasi privire,care nu a intarziat sa apara.Se asezase langa mine si doar ma privea,nu spunea nimic si nici eu nu indrazneam sa zic nimic.Acea tacere imi parea perfecta si speram sa nu se termine niciodata.
Intr-un tarziu el a spus:”buna eu sunt cel care te va ajuta”.Si iar a disparut.
Nu am inteles atunci cuvintele lui si m-am intors acasa.Urmatoarea zi era importanta,mergeam iar la medic.
Noaptea trecuse atat de repede pt ca acel el imi inundase visele.
Ma aflam in cabinetul medicului,iar el nu era acolo.Il asteptam.
Nu mai eram convinsa de ambitia mea de a obtine certificatul de deces,si as fi vrut sa ies alergand,dar ceva ma tinea legata de locul acela,si am mai asteptat.
Am vazut clanta miscandu-se si ii simteam prezenta.Usa era intre-deschisa si o voce de barbat patrundea in incapere.
Acea voce…o recunosteam,simteam cum sangele imi alerga prin vene.NU mi se mai intamplase asa ceva.
A intrat si el,eram doar noi 2 intre 4 peretei.Am simtit cum imi batea inima,o auzeam chiar.Il priveam in ochi si nu stiam de unde recunosteam acea privire.
Fara sa stiu de ce,ma uitam la minile lui,le stiam.
Eram confuza.De ce nu spunea nimic?
Imi vorbea cu atata siguranta,ma facea sa cred ca ma stia din totdeauna.
L-am rugat sa ma lase sa plec.Si am plecat.
Insa nu dupa mult timp eram inapoi la el.Aveam in mana un certificat de deces infaptuit de mine.Cu litere marunte,tremurate si usor apasate imi scrisesem certificatul de deces,nu murisem eu,ci doar singuratatea,temerile,nesiguranta si toate neplacerile pe care le voi adauga cand moartea ma va surprinde vulnerabila.
I l-am aratat si mi-a raspuns zambind:”stiam ca vei fii aici!stiam ca iti vei invinge moartea!”
…Si ne-am sarutat…
…Si ne-am iubit…
…Si ne iubim…
Final,
Sau un simpul complicat inceput…
duminică, 1 februarie 2009
neclar
"as spune-o pe sleau,dar mi-e teama sa nu fiu criticata...."
*meditez asupra unui mod subtil de a exprima idei,ca sa nu le numesc intr-un alt fel.
in nemarginitul joc al cuvintelor eu jonglez doar cu cele simple,nu ma afund in construcii grele,dar nu imi pun nici bariere.*
Acum sa ma intorc la tiparul cu mai multe chipuri despre care intentionam sa scriu cateva randuri.
Traversez prezentul spre gasirea chipului care sa perfectioneze tiparul.Persoanele cunoscute treptat incerc sa le compar cu vechiul tipar si sa le incadrez intr-o anumita categorie in functie de...de mai multe.
Prima fila cu schita tiparului o am in sertarul inchis cu lacat din partea dreapta a biroului.De atunci tot mai adun file si-mi omor fara a sta pe ganduri iluziile pe care mi le imprim pe noua fila.La fiecare privire aruncata pe furis de teama sa nu ma izbeasca realitatea zambesc de fericire si plang fara sa stiu de ce.Inconjurata de file ma simteam bine,imi hraneam sufletul cu emotii...ceva se intamplase,iar eu ma trezisem ca dupa o absenta indelungata,in mijlocul unui ritual de recunoastere.Trupurile tiparelor mele se invarteau in jurul meu si incercau in moduri total diferite sa-mi arate fericirea pe care mi-o puteau oferi in schimbul dragostei(ce cuvant greu!).Intindeam mana sa ating,sa simt,dar in zadar...m-am linistit si am privit cuminte cum fiecare isi juca rolul...
O usa s-a inchis zgomotos si totul a disparut uluitor de repede,iar eu m-am trezit cu o un pix si o fila ingalbenita pe care erau cateva randuri scrise.
Era mama,dar nu indraznise sa ma intrebe nimic,ma privea in tacere....
Eu stateam nemiscata privind prin fila din mana mea...Nu intelegeam ce mi se intamplase si ma straduiam sa inteleg ceva...apoi din privirea "EI" am inteles ca asa a trebuit sa fie si am inchis din nou ochii..
....Cat despre acele randuri,inca nu le-am gasit intelesul in dictionare.Acum il astept pe el sa fie biblioteca mea,sa isi deschida sufletul si sa traduc in felul lui cuvinte(le)
::spre final::
*meditez asupra unui mod subtil de a exprima idei,ca sa nu le numesc intr-un alt fel.
in nemarginitul joc al cuvintelor eu jonglez doar cu cele simple,nu ma afund in construcii grele,dar nu imi pun nici bariere.*
Acum sa ma intorc la tiparul cu mai multe chipuri despre care intentionam sa scriu cateva randuri.
Traversez prezentul spre gasirea chipului care sa perfectioneze tiparul.Persoanele cunoscute treptat incerc sa le compar cu vechiul tipar si sa le incadrez intr-o anumita categorie in functie de...de mai multe.
Prima fila cu schita tiparului o am in sertarul inchis cu lacat din partea dreapta a biroului.De atunci tot mai adun file si-mi omor fara a sta pe ganduri iluziile pe care mi le imprim pe noua fila.La fiecare privire aruncata pe furis de teama sa nu ma izbeasca realitatea zambesc de fericire si plang fara sa stiu de ce.Inconjurata de file ma simteam bine,imi hraneam sufletul cu emotii...ceva se intamplase,iar eu ma trezisem ca dupa o absenta indelungata,in mijlocul unui ritual de recunoastere.Trupurile tiparelor mele se invarteau in jurul meu si incercau in moduri total diferite sa-mi arate fericirea pe care mi-o puteau oferi in schimbul dragostei(ce cuvant greu!).Intindeam mana sa ating,sa simt,dar in zadar...m-am linistit si am privit cuminte cum fiecare isi juca rolul...
O usa s-a inchis zgomotos si totul a disparut uluitor de repede,iar eu m-am trezit cu o un pix si o fila ingalbenita pe care erau cateva randuri scrise.
Era mama,dar nu indraznise sa ma intrebe nimic,ma privea in tacere....
Eu stateam nemiscata privind prin fila din mana mea...Nu intelegeam ce mi se intamplase si ma straduiam sa inteleg ceva...apoi din privirea "EI" am inteles ca asa a trebuit sa fie si am inchis din nou ochii..
....Cat despre acele randuri,inca nu le-am gasit intelesul in dictionare.Acum il astept pe el sa fie biblioteca mea,sa isi deschida sufletul si sa traduc in felul lui cuvinte(le)
::spre final::
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
reverie
Revenind la sifonierul meu special pentru cuvinte... Am decis sa ii mai deschid usile si inevitabil norul de praf s-a raspandit in toata camera,ingreunandu-mi vederea si dandu-mi o oarecare nesiguranta.Mi-era teama ca nu cumva cuvintele mele sa fie ravasite.Am mai deschis o usa,dar era cea a camerei mele...praful se scurgea incet,oblingandu-ma sa imi stapanesc nerabdarea.
S-a dus.
M-am intors in fata sifonierului.Stateam nemiscata,mainile imi erau transpirate de emotia revederii a unei particele din trecutul ca mai fiind posibil,pentru ca asa imi doream eu...
Cuvintele mele erau ravasite de vant,ploi,arsite si frig...multe anotimpuri trecuse peste ele.Erau batrane si grele,dar in neputinta prezentului eu ma incapatanam sa le ordonez.
Reusisem sa rescriu cateva propozitii care treptat se legau in fraze ample.Facusem ordine si imi aminteam perfect secvente din viata mea,ma vedeam pe mine ca un regizorul si actorul propriei vieti,imi jucam cuminte rolul si nu imi paraseam scena.Plangeam si radeam cu mine...ma certam si imi multumeam...am avut curajul rasucesc cheia.
Mai privesc pt ultima data,sau nu,sifonierul meu si incui iar.
Tainele vor ramane...
Citesti randuri,printre ele ba!
INVATA!
[sum,esse,fui]
marți, 20 ianuarie 2009
parte materiala!
O noua expresie intrata in uz verbal mi-a ajuns la ureche si anume:"Fac ce vreau cu tine,esti copilul meu!"
La nivelul varstei de 40 ani nu s-a depasit conditia materialului,astfel persoana X,Y,Z(sau oricare alta litera)vede totul precum un obiect.Din lipsa de ocupatie persoana 40 isi muta "lucrusorul" ce poate fi numit si..."mobila".Il ia de pe pervazul de la fereasta,il pune pe birou ca sa il poata supraveghea mai bine.
Isi uita obiectul si il lasa sa se umple de praf,apoi intamplare face ca sa-l darame de la locul lui si isi aminteste ca isi mai are "bibeloul" dar cu mici/mari ciobituri.De teama sa nu se observe schimbare,personajul meu,pune micul ei obiect intr-o lumina favorabila ca sa ascunda "ranile".
Timpul a trecut si "bibeloul" ieri de portelan,era un ciob tot plin de praf.
Personajul meu cu greu a vazut ca inevitabilul s-a produs si ca "obiectul" nu mai era "obiect" si fara nicio remuscare l-a luat si l-a aruncat in cosul de gunoi,apoi un alt "bibelou" i-a luat locul.Era si el cumparat cu anii in urma,acum i-a venit randul l-a suferinta....
“şi te-ntrebi şi cât din tine e viu
şi cât mai e de murit”(i.c.)
La nivelul varstei de 40 ani nu s-a depasit conditia materialului,astfel persoana X,Y,Z(sau oricare alta litera)vede totul precum un obiect.Din lipsa de ocupatie persoana 40 isi muta "lucrusorul" ce poate fi numit si..."mobila".Il ia de pe pervazul de la fereasta,il pune pe birou ca sa il poata supraveghea mai bine.
Isi uita obiectul si il lasa sa se umple de praf,apoi intamplare face ca sa-l darame de la locul lui si isi aminteste ca isi mai are "bibeloul" dar cu mici/mari ciobituri.De teama sa nu se observe schimbare,personajul meu,pune micul ei obiect intr-o lumina favorabila ca sa ascunda "ranile".
Timpul a trecut si "bibeloul" ieri de portelan,era un ciob tot plin de praf.
Personajul meu cu greu a vazut ca inevitabilul s-a produs si ca "obiectul" nu mai era "obiect" si fara nicio remuscare l-a luat si l-a aruncat in cosul de gunoi,apoi un alt "bibelou" i-a luat locul.Era si el cumparat cu anii in urma,acum i-a venit randul l-a suferinta....
“şi te-ntrebi şi cât din tine e viu
şi cât mai e de murit”(i.c.)
cap.
am o problema!
in ultima perioada printre adolescenti circula furia "hi5-ului",care se mai gaseste si sub alte denumiri gen:haicinci,hicinci.salut5,haifaiv...etc
Toata lumea face poze in oglinda,poze in cada,pe covor si pe oriunde e posibil ca nah nu a mai pus de ieri poze pe vestitul cont.
Se apuca lumea sa faca cursuri foto.Uau!Asta e ok,atata timp cat o faci ca o pasiune si nu pt a arata cat de mare si tare esti si ce aparat tru ai,pe care il folosesti de 8539874048 pt ca sa faci o poza buna si apoi sa o pui pe "hi5".Sau o alta varianta,tu sa fii fotograful pitipoancelor care nu stiu sa isi puna aparatul pe timer.
Actiunea de a face o poza,atrage imediat dupa ea actiunea de a da cateva click-uri si de a-o pune pe renumitul hi5.+/- editu-l pozei,ca sa mai stergi cosuri,sa mai reduci din kg in plus,sa mai iti aranjezi parul(extensii,culoare)...etc
Ca sa nu uit:acum pe capul "saracilor" adolescenti a intervenit o alta suferinta si anume:poze stricate de "hi5".
Oamenilor,daca sunteti de parere ca "hi5-ul" strica pozele,de ce le mai puneti,sau mai bine zis:de ce plm aveti cont?
Nu pot sa imi explic ce se petrece in capusorul lor cand folosesc expresia,deja devenita tic verbal!
As vrea sa cer niste explicatii,dar n-as vrea sa fu zgariata pe ochi de catre vreo "pitzi.org."
lasand gluma.
"Fratilor de breasla",sa va bucurati de simplitate!
in ultima perioada printre adolescenti circula furia "hi5-ului",care se mai gaseste si sub alte denumiri gen:haicinci,hicinci.salut5,haifaiv...etc
Toata lumea face poze in oglinda,poze in cada,pe covor si pe oriunde e posibil ca nah nu a mai pus de ieri poze pe vestitul cont.
Se apuca lumea sa faca cursuri foto.Uau!Asta e ok,atata timp cat o faci ca o pasiune si nu pt a arata cat de mare si tare esti si ce aparat tru ai,pe care il folosesti de 8539874048 pt ca sa faci o poza buna si apoi sa o pui pe "hi5".Sau o alta varianta,tu sa fii fotograful pitipoancelor care nu stiu sa isi puna aparatul pe timer.
Actiunea de a face o poza,atrage imediat dupa ea actiunea de a da cateva click-uri si de a-o pune pe renumitul hi5.+/- editu-l pozei,ca sa mai stergi cosuri,sa mai reduci din kg in plus,sa mai iti aranjezi parul(extensii,culoare)...etc
Ca sa nu uit:acum pe capul "saracilor" adolescenti a intervenit o alta suferinta si anume:poze stricate de "hi5".
Oamenilor,daca sunteti de parere ca "hi5-ul" strica pozele,de ce le mai puneti,sau mai bine zis:de ce plm aveti cont?
Nu pot sa imi explic ce se petrece in capusorul lor cand folosesc expresia,deja devenita tic verbal!
As vrea sa cer niste explicatii,dar n-as vrea sa fu zgariata pe ochi de catre vreo "pitzi.org."
lasand gluma.
"Fratilor de breasla",sa va bucurati de simplitate!
luni, 19 ianuarie 2009
iar..
seara ea a trecut in fuga pe langa tine...
.. fara sa vrea a zambit.Facuse exces de fericire in ziua aia pt ca o incepuse cu tine..
tu nu ai observat-o cand te-a privit,ti se parea ca fugea prea repede ca sa aiba timp sa iti acorde importanta si ti-ai continuat discutia cu amicii tai!
Trupul ei era departe de tine,dar tu parca ii simteai parfumul si ti-ai fii dorit sa ii simti respiratia,sa simti cu numai ea te poate atinge cu privirea.
Te uitai la tine si te vedeai un prost pt ca nu ai avut curajul sa ii zici:"Iubeste-ma!".Regreti si e prea tarziu,inca mai speri ca ea sa mai faca primul pas.
In fata monitorului,stai si sta si ea,gandind sa ii dai un buzz sau mai bine nu!Din nou lasitatea!Preferi sa nu indraznesti sa iubesti sau sa fii iubit.Pt tine sunt cuvinte grele.Preferi singuratatea momentan!Te minti!
Minciuna a devenit un mod de viata.Te duci la bucatarie iei un pahar si bei!..iti umplii rezerva cu minciuni,apoi te privesti in oglinda si iti epuizezi resursele mintindu-te ca poate azi ii vei vorbi,cand ajungi sa o privesti,fugi,nu mai ai "vorbe"!
Banca ta iti va asculta minciunile,stiai ca ea te va aproba si fara sa iti dai seama cum,cand si cat de repede te aflai in ea.Acum vrei sa mai scri ceva!Daaaaar....
Povestea ta ia sfarsit pt ca nici macar pixul nu mai vrea scrie!
.. fara sa vrea a zambit.Facuse exces de fericire in ziua aia pt ca o incepuse cu tine..
tu nu ai observat-o cand te-a privit,ti se parea ca fugea prea repede ca sa aiba timp sa iti acorde importanta si ti-ai continuat discutia cu amicii tai!
Trupul ei era departe de tine,dar tu parca ii simteai parfumul si ti-ai fii dorit sa ii simti respiratia,sa simti cu numai ea te poate atinge cu privirea.
Te uitai la tine si te vedeai un prost pt ca nu ai avut curajul sa ii zici:"Iubeste-ma!".Regreti si e prea tarziu,inca mai speri ca ea sa mai faca primul pas.
In fata monitorului,stai si sta si ea,gandind sa ii dai un buzz sau mai bine nu!Din nou lasitatea!Preferi sa nu indraznesti sa iubesti sau sa fii iubit.Pt tine sunt cuvinte grele.Preferi singuratatea momentan!Te minti!
Minciuna a devenit un mod de viata.Te duci la bucatarie iei un pahar si bei!..iti umplii rezerva cu minciuni,apoi te privesti in oglinda si iti epuizezi resursele mintindu-te ca poate azi ii vei vorbi,cand ajungi sa o privesti,fugi,nu mai ai "vorbe"!
Banca ta iti va asculta minciunile,stiai ca ea te va aproba si fara sa iti dai seama cum,cand si cat de repede te aflai in ea.Acum vrei sa mai scri ceva!Daaaaar....
Povestea ta ia sfarsit pt ca nici macar pixul nu mai vrea scrie!
duminică, 18 ianuarie 2009
miercuri, 14 ianuarie 2009
atunci
Era iarna si frig.Padurea parca nu mai era ea.Imi viscolise frigul in oase si imi lovise orajii cu ger.Ma durea,si sufeream in tacere.M-am inchis in cabana in care poposisem cu ceva vreme in urma.Te asteptam cuminte in fotoliu,nici nu clipeam,nici nu mancam,nici nu indrazneam sa mai fiu eu.Ai intarziat,dar ai ajuns.Erai inghetat de iarna,iar mie imi sangerau ranile pe care patura mult prea groasa si grea le ascundea.Nu vorbeai dar simteam cum cereai disperat ajutor.M-ai obosit si am inchis ochii,speram ca totul sa se deruleze spre bine,si asa a fost!Cand ploapele imi erau deschise in jurul meu lumarile ardeau,iar ranile imi erau descoperite pt ca trupul imi era gol...ca si al tau!Si acum simt cum mainile tale tremurande imi atingeau trupul dezgolit,...din cupele de argin mirosul de brad umpleau camera ce acum gemea de o caldura placuta.Ai indraznit sa imi spui si cateva versuri pe care nu le voi uita,sunt cuvintele mele de argint,comoara mea pt vecie!Se facuse tarziu,iar tu ai zis in soapta de teama sa nu ma ranesti cu vorbele"hai sa dormim!".
Iti stiam bratele puternice,dar niciodata nu imi dadusem voie sa sper ca ma vor purta pana la un pat,insa nu a fost nevoie sa visez,pt ca eram prinsa in realitatea de a fii acolo cu mine,si s-a intamplat!Patul era mult prea rece si cearceafurile ne zgaria pielea...am indraznit sa imi intind bratele si sa te cuprind,te-ai apropiat si atat de strans m-ai tinut langa tine ca iti simteam fiecare bataie a inimii si fiecare rasuflare,nu vroiam sa pierd ritmul inimii tale,al respiratiei,pt ca era prea frumos.Si m-ai lasat sa adorm.Imi pare rau...
Dimineata a fost grea si rece pt ca tu deja disparusei si ma-i lasat singura,doar cu amintirea ta!Am coborat din pat si mi-am privit pt prima data trupul in oglinda,imaginea ta era schitata pe el.Plangeam si radeam!Eram multumita ca te puteam purta cu mine mereu!
Mi-am luat hainele si m-am intors la lumea mea!
....ma voi iubi pt tine...
Iti stiam bratele puternice,dar niciodata nu imi dadusem voie sa sper ca ma vor purta pana la un pat,insa nu a fost nevoie sa visez,pt ca eram prinsa in realitatea de a fii acolo cu mine,si s-a intamplat!Patul era mult prea rece si cearceafurile ne zgaria pielea...am indraznit sa imi intind bratele si sa te cuprind,te-ai apropiat si atat de strans m-ai tinut langa tine ca iti simteam fiecare bataie a inimii si fiecare rasuflare,nu vroiam sa pierd ritmul inimii tale,al respiratiei,pt ca era prea frumos.Si m-ai lasat sa adorm.Imi pare rau...
Dimineata a fost grea si rece pt ca tu deja disparusei si ma-i lasat singura,doar cu amintirea ta!Am coborat din pat si mi-am privit pt prima data trupul in oglinda,imaginea ta era schitata pe el.Plangeam si radeam!Eram multumita ca te puteam purta cu mine mereu!
Mi-am luat hainele si m-am intors la lumea mea!
....ma voi iubi pt tine...
fiindca...
...As vrea sa pot scrie despre tine!
Ma gandesc la tine!
vocea,
ochii,
parul,
trupul,
glasul,
si...stiu,te stiu!
Te urasc pt ca te-as putea iubi.
multumesc "EI"
Ma gandesc la tine!
vocea,
ochii,
parul,
trupul,
glasul,
si...stiu,te stiu!
Te urasc pt ca te-as putea iubi.
multumesc "EI"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)