Norii apasă greu peste oraş,
copacii işi indeplinesc rolul:
se clatinia zbuciumaţi şi
se apleacă umili in faţa frigului.
lasă,zilelor, ca pradă de razboi,
frunze căzute şi scrum
De la ultima ţigara pe care ea o aruncase.
Stătea singură ascunsă după un copac
şi tinea strâns în braţe câteva caiete.
Bătea tare vantul şi totuşi
mâinile-i erau la fel:călduţe şi grăsune.
Vine el.
Se aşează în spatele ei şi îi suflă uşor părul roşu;
Ea se întoarce şi îl sărută dând drumul caietelor
îl îmbrăţişează.
Avea lacrimi de fericire,
tăcea,şi nu-i dădea drumul din braţe.

Rămaşi îmbrăţişati;
peste ei se aşează ploi şi ninsori.
fiindcă trupurile lor sunt statui.
Iar,când mai trec prin acea zonă
Îi privesc şi constat că
ei mai trăiesc doar în mintea mea.