Se plimba ratacit printre banci si nu intentiona sa rupa tacerea sfanta cu care spera sa se omogenizeze ca si ceilalti prezenti.In jurul sau,trupuri impietrite ocupau locuri in fiecare banca:soldati instruiti in a sta neclintiti,se numeau ei in mintea lui.Praful le murdardarise chipurile fixate spre tabla ingropata in panze gri de paianjen si de asemenea,purtau pe umeri straturi grele de praf,ce se coborau pe brate ca niste vase de sange.
Pe jos,frunzele ravasite care la fiecare pas ii fosneau sub talpi..."Se pare ca toamna asta geamurile au fost deschise...",se gandea el.
Tevile,erau acum ruginite,si dinspre ele nu se mai auzeau zgomotele infricosatoare de atunci.Geamurile,inca aburite nu lasa soarele sa mai patrunda in clasa,iar intrerupatoare lipseau.
Sala de clasa se transforma intr-un cimitir al tacerii si nimeni nu stia de cat timp.
Isi intoarce privirea spre un colt al clasei si are un deja-vu.Pe EA o cunoaste,ba mai mult,o iubeste.Se apropie incet de banca unde se afla EA,tinand pumnii stransi de emotie si deschizand ochii tot mai mult in speranta ca nu viseaza.
I-a suflat praful de pe gene,si si-a trecut lent mana peste obrajii ei pudrati cu praf.
O saruta.
Pe chipul acela impietrit se scurgeau lacrimi ale mortii,fiindca nu putea sa spuna nimic.EA murise,pierzand pariul cu destinul.
Se aseaza langa ea,isi pune capul pe umarul,ei,rece si are incredere ca asteptarea il va impietri.
Pana azi nimeni nu a reusit vreodata sa sculpteze pe chipul lor un zambet.
nimic nu stiu si nimic nu am.(moment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu