şi a venit momentul în care îmi lipesc tâmpla de geamul rece,
privesc în gol,iar golul se umple cu mister.
acolo-i totul,acolo nu-i nimic,
ciudat,fiindcă-n fiecare vis se află un gând exapansiv
ce furnică pielea când este pus în practică,
şi sub auspiciile căruia se construieşte imperiul meu interior!

Autonomia clipei

Timp,slăbeşte-ţi bătăile,şi dă-mi ocazia să mă adun.
Dă-i ritm suflării mele şi leagă-mi la mână ceasul
care să-mi mărşăluiască pulsul.
Ia-mi marea din gand,şi emoţia din corp,
şi pune-mi jarul sub călcâie,
să păşesc pe el rapid,dar să nu-i uit puterea
când la final voi privi în urmă,
şi voi râde cu lacrimi că am reuşit.


Jarul se stinge şi el...

Accident

Ia-mi zambetul,fiindca momentului meu de sinceritate nu-i va lipsi!
Intre doua cuvinte,sta o clipire amara
Care descorseteaza sentimentele strapunse
Cu sageti ale prezentului banal.

Scurtele minute de luciditate sunt intrerupte cu un punct,
La fel cum versurile cantecului favorit
Sunt oprite din curgerea divina,
Insa ecoul lor ramane viu si invarte cheia in usa de la intrarea in neant.

Opreste-ma!

imagini

Genele tale lungi ce stau îmbrăţişate
îmi par un fluture
ce are aripile aproape deschise
şi stă pregătit să zboare spre un alt chip
nu tot aşa de senin ca al tău
când ochii îţi sunt închişi
Îţi văd pulsul ochiului în fiecare bătaie a aripilor
şi nu m-aş sătura să privesc
primăvara pictată pe-un chip
chipul tău

Te rog,acum,deschide-ţi ochii
şi lasă Luna şi Soarele să completeze tabloul
ca apoi să cuprindă clipa
şi pe aripi de fluturi să o poarte spre locul sacru:
locul cu cocni,creierul.

tertip

Simţeam nevoia să scriu un rând,
un rând care să-mi ceară cuvântul.

acel cuvânt atavic nu mai intra în jocul gândurilor,
fiindcă-i conjectural.
mi-a părăsit acum mult timp latura umana,
şi eu am abandonat un gest pernicios:
scrisul ce obişnuia să arunce cu pietre în mine,
la fiecare rând apărut florid.

când la calendele greceşti,se mai întoarce darul,
renunţi.

Te-am vazut iar,
şi pentru câteva clipe ţi-am măsurat paşii
crezând că în zăpada urmele iţi vor dispărea curând,
dar au ramas la fel ca în mintea mea,
şi stau acolo,îmi pisează gândurile
în bucăţele mici de gheaţă ce-mi frig tâmplele
cu scântei de nelinişte.

orele îmbătrânesc în găuri de mister...

iar,în spatele unui zâmbet proaspat,
se ascundea parfumul zilelor de iarna
închise în oraşul profanat.
Din hedonism,eu,am adus ofrandă clipei,
zâmbetul ascuns în spatele trăirii.

În ceaţa-mi,se ascunde totul....

Surda asteptare

Sa fii sperjur,nu-i greu,
cand iti esti judecator,martor si acuzat!
In prima instanta,te minti pe tine
si innozi minciuni si vise,
omogenizand totul intr-o iluzie fara sfarsit,
ce la origini pare un snur,dar care sfarseste
printr-o franghie agatata de norii ce miros a scortisoara.
Nori,care stau agatati in ultima cana de vin caldut,
capatand culoarea rosiatica a pulsului
care nu mai canta de multa vreme,
ci urla cu disperare cersind linistea
din spatele acelor de brad ce plang tamaie.
Te indrepti spre franghie,
dar esti prea las sa-ti spanzuri si ultima speranta
ce poarta mireasma clipei alter-egoului...
Asa ca ramai pustiu,fiindca-i comod
si tu ai doar spatiu,
pentru ecou!

Gama incerta

Dor capitolele pastrate lapidar in ruinele mintii,
Resping prezentul,marturisesc trecutul.
Mi-am declansat depresia:
False emotii revin pe scena,in fata gandurilor,
Solide si tulburate,lupta pentru acelasi rol.
Lacrimi si zambete false,toate cu instructiuni de folosire,aceeasi entitate.
Sinestezie si delir...
Doar eu pot sa le starpesc iluziile!

Dintre gene,suge umbra noptilor
lumina aprinsa de-un intrerupator,
lacrimi se scurg incet cand clipesc
si-mi sareaza obrazul,si buzele,
si barbia si se pierd...

eu,nu am niciun motiv,
sa ma-ntristez din ne-cuvinte
si ma intreb:
de ce scriu in lispa ecoului imbatat de melancolie?
de ce mint?

ai sa-mi raspunzi tu,
draga vers in acest rastimp:
cand timiditatea nu-mi va mai pandi ideile,
la fiecare colt de gand;
cand nu te voi mai insela,
si adevaruri suple vei spune despre mine;
cand prin mine,vei vedea aievea!

pe viitor,deci..

CI….

Dar nu-mi spăla-ncet durerea
De-ați vedea chipul ȋnfierbȃntat de lacrimi,
Că mi-am ȋmbătat puterea
Din cauza unor nechibzuite patimi.

Strȃnse teanc pe masa-mi mȃzgălită-n “n” culori
De viață lăsate urmă pe coala-mi imaculată
Dar stai și citeste dȃra ce-am lăsat-o ȋn creion...!
Și ai să vezi tezauru-mi de suflet frȃngător ȋndata.

A tainelor neșlefuite de lacrimi și fiori, pȃnă acum,
Simțiri ce zac brute și de realitate neștiute
Ȋn lumina nesiguranței, cusute la ȋntȃmplare, cu ața uitării
Ce adesea mă face să cuget dacă-mi sunt placute
Ori ba...

Ȋn cuvintele tale, caut raspunsul
La crezuri incerte ce-adesea le simt sporadic
Cȃnd nu-s ascunse după cearceafuri reci
Ce-mi ating mintea criogenic, atȃt de sadic.

Ȋncȃt trupu-mi suspină ȋn așteptarea unui ultim chin
Administrat frumos fără s-aud scȃncetul de durere
Măsor un ultim dor
Printr-un fenomen bizar, cu-o ultimă putere
Adun filele și le-așez ȋn dosarul pe care ȋn cerneală-ți este scris numele.



Concepută ȋn egală măsură de către Călin Repciuc si Ioana Dobre