Se întamplă multe.

Se întamplă ca energii diferite să se confrunte în mine,

Se mai întamplă să fie toamnă,

 aşternuturile să fie reci,iar dorul de mare tot mai cald.

Se întamplă să simt,din nou,nevoia să scriu.
Oare cum făceau marii poeti să adune atatea sentimente în câteva rânduri?

Oare cum omogenizau atatea simţiri?

Mă tot întreb.

În aer

Cum am ajuns aici?
Sunt într-o cădere liberă pe contrasens
şi în aer teama nu-i cu mine.
Fie că aerul este rece,de iarna,
fie că-i greu şi sufocant,de vară,
în cort în vamă,
nu contează!
Pentru că mi-e bine şi plăcerea se intensifică,
traiesc diferit până ce pămant umed îmi atinge talpile
şi trebuie să ma întorc la teama,să o imbraţişez,
şi apoi să nu mai pot scăpa de ea,
să o las să îmi sugă cu sete oasele,
să mă topesc cu totul în rutină.
Mereu tot eu,dar aştept momentul.
Momentul acela când aerul îmi prinde strâns părul,
îmi ridică hainele,
îmi atinge pielea,
şi mă face să simt.

culori în schimbări şi viceversa

Scriu când simt că nu mai pot.
A trecut ceva timp...
am reprimat cuvinte,
iar acum stau iar singură...
şi vreau să scriu,
pentru mine,
pentru că am gasit melodia perfectă ce se potriveşte cu starea mea.
Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă confez ca acum:
să mi se scurgă cuvintele printre degete.
Dar,simt cum le pierd,se duc prea usor şi nu am idee unde.
La fel se întâmplă şi cu gândurile,cu experienţele prin care trec.
Mi-ar plăcea ca măcar o porţiune din ele să se transforme în culori,
pe care nimeni să nu le poată atinge,nici măcar eu,
şi să arate în cele din urma cine sunt eu,
care-i paleta mea de culori.
Dar cum sa păstrez aceste culorile aşa vii cum sunt:
închise într-o cutie
sau,poate,să le dăruiesc cuiva să le iubească pentru mine?
şi sper că nu se pierd în desuetudine.
vreau să rămână până la final,
şi să înţeleg cum să mă descopăr prin ele,prin culorile mele...

gustul verii.

Aşa vreau să îmi amintesc.

Au fost momente de noapte,
şi se hrănesc cu lumina zilelor.
Le retrăiesc,însă memoria şterge din detalii,
nu vreau să uit.
A fost un schimb de săruturi,de aer,
ce a dispărut la fel de repede ca şi stelele de pe cer
pe care le urmaream împreună.

Aş vrea să cred că mă pot înălţa
de trup departe să stau
şi să culeg zâmbete
de pe chipul dimineţii târzii
ce stă leneşă,suavă,pe o jumatate a patului învelit în cearşafuri albe de nori,
aşteptând ca noaptea să se întoarcă aşa cum mereu face.

Aş vrea să nu-mi doresc nimic,
să nu am de unde să cad,de unde să mă ridic,
fiindcă din pământ nu se naşte un alt "eu"
vegheat de ochiul din spatele cortinei.

O melodie tristă mi se lipeşte de gând,
un fior rece îmi sărută spatele cu teamă,dar precis,
"cineva" e aici lângă mine în sala asta goală.
Mereu.
Ies din corpul meu şi ma întorc la mine.
Din orice unghi m-aş tot privi,sunt la fel:
aceeaşi ochi verzi,aceleaşi buze,acelaşi păr tuns scurt,aceleasi mâini reci...
Cuvinte printre cuvinte,cuvintele din jurul meu...
par să aibă sens.
răsună,se transformă în ecou şi în final se pierd,devin seci,
iar eu,nu am nevoie de foarte multe ca sa fiu...

şi a venit momentul în care îmi lipesc tâmpla de geamul rece,
privesc în gol,iar golul se umple cu mister.
acolo-i totul,acolo nu-i nimic,
ciudat,fiindcă-n fiecare vis se află un gând exapansiv
ce furnică pielea când este pus în practică,
şi sub auspiciile căruia se construieşte imperiul meu interior!

Autonomia clipei

Timp,slăbeşte-ţi bătăile,şi dă-mi ocazia să mă adun.
Dă-i ritm suflării mele şi leagă-mi la mână ceasul
care să-mi mărşăluiască pulsul.
Ia-mi marea din gand,şi emoţia din corp,
şi pune-mi jarul sub călcâie,
să păşesc pe el rapid,dar să nu-i uit puterea
când la final voi privi în urmă,
şi voi râde cu lacrimi că am reuşit.


Jarul se stinge şi el...

Accident

Ia-mi zambetul,fiindca momentului meu de sinceritate nu-i va lipsi!
Intre doua cuvinte,sta o clipire amara
Care descorseteaza sentimentele strapunse
Cu sageti ale prezentului banal.

Scurtele minute de luciditate sunt intrerupte cu un punct,
La fel cum versurile cantecului favorit
Sunt oprite din curgerea divina,
Insa ecoul lor ramane viu si invarte cheia in usa de la intrarea in neant.

Opreste-ma!

imagini

Genele tale lungi ce stau îmbrăţişate
îmi par un fluture
ce are aripile aproape deschise
şi stă pregătit să zboare spre un alt chip
nu tot aşa de senin ca al tău
când ochii îţi sunt închişi
Îţi văd pulsul ochiului în fiecare bătaie a aripilor
şi nu m-aş sătura să privesc
primăvara pictată pe-un chip
chipul tău

Te rog,acum,deschide-ţi ochii
şi lasă Luna şi Soarele să completeze tabloul
ca apoi să cuprindă clipa
şi pe aripi de fluturi să o poarte spre locul sacru:
locul cu cocni,creierul.