Aş vrea să cred că mă pot înălţa
de trup departe să stau
şi să culeg zâmbete
de pe chipul dimineţii târzii
ce stă leneşă,suavă,pe o jumatate a patului învelit în cearşafuri albe de nori,
aşteptând ca noaptea să se întoarcă aşa cum mereu face.

Aş vrea să nu-mi doresc nimic,
să nu am de unde să cad,de unde să mă ridic,
fiindcă din pământ nu se naşte un alt "eu"
vegheat de ochiul din spatele cortinei.