zona de blanc...
Mi-au fost furate cuvintele...
A fost candva Miercuri.Cel putin eu asa imi amintesc....
Mi-am spus:voi cunoaste garile,voi invata mersul trenurilor si voi deveni pasagerul fara vise.De ce fara vise?Pentru ca ele au ramas la amanetul de pe colt,din apropierea garii din periferia urasului poluat cu tristete.
Cand spun azi,spun:am ramas fara vise,bani nu mai am ca i-am dat pe "popcorn" si inca mai sunt prinsa in compartimentului trenului accelerat fara tinta.
Mai schimb din cand in cand compartimentul,caci pana si geamurile ma urasc de atatea lacrimi pe care le-am varsat pe ele.
Erau zile in care controlorul se oprea in usa compartimemtului,ma privea trist si apoi pleca fara a lasa in urma lui cuvinte.O data a intraznit sa intre in compartiment.S-a asezat langa mine,a pus mana pe umarul meu si a spus:"In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai."(citat Abraham Lincoln).Dupa cateva secunde l-am vazut cum pleaca spunand:"Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine."(citat Arthur Rubinstein)
Am ramas iar singura...
Miros greu de mort umplea aerul...
Si m-am hotarat sa evadez:din ultimul vagon imi voi pierde urma.
a d i o !
[cineva imi va citi aceste randuri scrise cu sange pe tocul usii compartimentului MEU]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu